10 ore de spectacole cu o participare–record, din 30 de localități timișene, în organizarea CCAJT

0
lada cu zestre (1)

Un adevărat maraton cultural, 10 ore de spectacole cu o participare–record, din 30 de localități timișene: Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș sărbătorește, printr-un eveniment de anvergură în cadrul Festivalului-Concurs Lada cu Zestre, aniversarea Consiliului Județean Timiș.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș participă la celebrarea a  30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Timiș printr-un eveniment cultural major care coagulează în jurul său toată mișcarea artistică tradițională din județul Timiș : Festivalul – Concurs Lada cu Zestre, ediția a XV-a.

Givanul bunicilor și străbunicilor curat și autentic, cântece și jocuri din Banatul de altădată, precum și gustul inconfundabil al mâncării gătite de bănățence ca odinioară, expoziții de artă populară bănățeană și multe alte elemente ale unui puzzle cultural local fascinant, toate acestea le puteți regăsi în cele două zile de festival în care celebrăm frumusețea artei și culturii tradiționale bănățene.

Festivalul – concurs Lada cu Zestre, ediția a XV-a continuă în acest sfârșit de săptămână cu încă două spectacole,  mai întâi la Jimbolia, sâmbătă, 9 aprilie 2022 , de la ora 14, apoi la Buziaș, 10 aprilie,  de la ora 12, o ediție cu participare –record! Treizeci de localități din județul Timiș vor participa  la două spectacole de câte  5 ore fiecare, un adevărat maraton cultural în care veți putea urmări coruri, soliști vocali și instrumentiști, precum și dansuri din Banatul de Câmpie și de Munte sau dansuri tradiționale ale etniilor (maghiari, șvabi, sârbi, rromi). Publicul va putea admira colecții de fotografie veche, carte bisericească, păretare, colecții etnografice, precum și sculptură în lemn. La secțiunea gastronomie, din caietul cu rețete tradiționale bănățene vor fi scoase plăcinta cu unturiță, pita țigănească, plăcinta acră cu mac și nucă, langoșii, sarmele, ceșnița și multe alte bunătăți din cuina bănățeană.

Organizator: Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

Parteneri: primăriile și consiliile locale ale comunelor din județul Timiș

Finanțator: Consiliul Județean Timiș

Manager: prof. Liliana Laichici

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site utilizează cookies și scripturi externe pentru a îmbunătății experiența vizitatorilor. Prin continuarea navigării vă dați acceptul pentru utilizarea acestor cookies more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Închide