inscrieri 2021

Până în 24 septembrie 2021, oricine dorește să se perfecționeze într-una dintre cele 18 specializări oferite de Școală se poate înscrie fie direct, la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, str E Ungureanu nr 1, fie online, pe adresa de email scoaladearte.ccajt@gmail.com.

Toate documentele necesare înscrierii și toate informațiile despre depunerea dosarului pot fi consultate pe site-ul instituției, https://ccajt.ro/scoala-de-arte/.

Pentru anul școlar 2021-2022, oferta educațională a Școlii de Artă cuprinde 9 cursuri cu predare colectivă(muzică religioasă și cantori bisericești, pictură, grafică și pictură pentru copii, sculptură, pictură, artă decorativă, design vestimentar și de interior, cine-foto, dans modern și balet pentru copii, instructori dans popular și meșteșugari), 8 cu predare individuală(canto muzică ușoară, canto muzică clasică, vioară, pian, acordeon, saxofon, orgă electronică și chitară) și un curs care beneficiază de corepetitor(canto muzică populară).

în cazul cursurilor de canto muzică ușoară, populară sau clasică, vârsta minimă a cursanților trebuie sa fie de 14 ani. La cursurile de instrumente de suflat cursanții trebuie să aibă cel puțin 10 ani, iar cei care doresc să se înscrie la cursurile de instructori de dansuri trebuie să aibă peste 18 ani.

În total, 25 de profesori și doi corepetitori vă așteaptă să le fiți alături în următorul an școlar, în timpul căruia vor fi respectate măsurile sanitare impuse de pandemia de coronavirus: dascălii și cursanții vor purta măști de protecție, își vor dezinfecta mâinile, iar în sălile de curs va fi menținută o distanță de 2 metri între participanți.

După depunerea dosarelor de înscriere, evaluările făcute de fiecare profesor sau formator în parte vor avea loc în perioada 27-28 septembrie 2021, la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Anul școlar va începe luni, 4 octombrie 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site utilizează cookies și scripturi externe pentru a îmbunătății experiența vizitatorilor. Prin continuarea navigării vă dați acceptul pentru utilizarea acestor cookies more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Închide