Cadou pentru iubitorii artei. Replici ale celor mai importante tablouri, expuse pe fațada Palatului Baroc
Muzeul de Artă Timișoara le oferă tuturor iubitorilor de artă un cadou inedit. În prag de sărbători, reprezentanții instituției și-au propus să scoată arta în stradă și să o apropie și mai mult de public, căruia îi oferă câte o fereastră spre cunoaștere.
21 de reproduceri ale celor mai importante tablouri din galeriile Muzeului de Artă Timișoara – Artă Europeană, Artă Românească Modernă, Icoane Bănățene, Pictură Veche Bănățeană, SIGMA & 1+1+1, Corneliu Baba – au fost expuse pe ferestrele de la parterul Palatului Baroc, inclusiv pe cele de pe străzile Augustin Pacha și Florimund Mercy.
E modul muzeului de a-și arăta recunoștința pentru miile de oameni care i-au vizitat în acest an, dar și de a convinge noi vizitatori să pășească în expozițiile pe care le va găzdui.
„Ne-am inspirat din tradiția creată de marile muzee ale lumii, de a prezenta o parte dintre cele mai atractive piese pe fațada instituției”, a declarat Victor Neumann, directorului Muzeului de Artă Timișoara.
Muzeul de Artă Timișoara, aflat în subordinea Consiliului Județean Timiș, a primit, recent, titulatura de muzeu de importanță națională. Instituția de cultură a fost și până acum una dintre instituțiile de referință pentru viața culturală, care oferă vizitatorilor adevărate comori artistice locale, naționale și universale.