Cinematografele sau teatrele pot folosi jumătate din capacitatea maximă a sălilor

Cinematografele şi teatrele pot folosi doar jumătate din capacitatea maximă la redeschiderea din 1 septembrie.
Executivul a adoptat hotărârea ce permite redeschiderea acestora în contextul stării de alertă de pe teritoriul României.
Potrivit hotărârii Guvernului, reluarea activităţilor cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi sau concerte, şcolilor populare de artă şi de meserii, organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi sau concerte va fi permisă fără a depăşi 50 la sută din capacitatea maximă a spaţiului.
Aceeaşi hotărâre prevede şi că la evenimentele de tip drive-in în maşină pot fi maxim trei persoane.
De asemenea, prin această decizie creşte numărul admis al participanţilor la evenimente private, cursuri de instruire, workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene – de la 20 la maxim 50 în interior şi de la 50 la maxim 100 în exterior.