Creațiile Simpozionului de artă contemporană Gărâna 2020, pe simezele a două galerii timișorene

0
SONY DSC

SONY DSC

Galeria de Artă Helios și Galeria Park a sediului Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Timișoara, găzduiesc până în 17 aprilie, expoziția Simpozionului de artă contemporană Gărâna 2020.

„De mai bine de zece ani, în fiecare vară, casa din Gărâna a familiei Delia și Andrei Herczeg devine un centru deopotrivă activ și atractiv pentru artiști români și internaționali. Ediția din perioada iulie – august 2020 a însemnat întâlnirea în același spațiu creativ a 15 artiști vizuali. Rezultatul muncii lor de atunci poate fi admirat acum, pe simezele celor două galerii ale Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara”, spune prof. univ. dr. Dana Constantin, președinte UAPT.

La a X-a ediție a Simpozionului de artă contemporană Gărâna 2020 au fost invitați artiștii vizuali: Dacian Andoni, Aura Bălănescu, Călin Beloescu, Dana Constantin, Incze Mózes, Adriana Lucaciu, Madár Réka, Cosmin Moldovan, Laurian Popa, Petrică Ștefan, Szmrecsányi Bolda, Tamás Attila, Varga Melinda și Miki Velciov. Cei care aleg să treacă pragul expoziției găzduite de cele două galerii timișorene vor putea admira și creații ale sculptorului Gheoghe Zărnescu.

Din cauza situației pandemice, vernisajul nu a putut avea loc la deschiderea expoziției, dar se dorește organizarea unui finisaj.

Programul de funcționare al celor două galerii care găzduiesc creațiile este următorul: Galeria de Artă „HELIOS” (Piața Victoriei nr. 6, Timișoara) – de luni până vineri între orele 10 și 18 și sâmbăta – între orele 10 și 20, iar Galeria Park (str. George Enescu nr. 1, în Parcul Justiției) – de luni până vineri între orele 10 și 16.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site utilizează cookies și scripturi externe pentru a îmbunătății experiența vizitatorilor. Prin continuarea navigării vă dați acceptul pentru utilizarea acestor cookies more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Închide