Cufărul celor 7 pitici, primul spectacol din această stagiune la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”

0

Redeschiderea sălilor de spectacol înseamnă pentru toate instituțiile de gen o încercare de revenire la normalitate. Este o premieră pentru noi toți, un experiment pe care trebuie să-l facem să funcționeze, acum că începe și noul an școlar. Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” s-a reorganizat astfel încât poate să înceapă noua stagiune teatrală 2020-2021.

„Avem noutăți în ceea ce privește programul spectacolelor, dar și alte surprize. Mai întâi, pentru a putea avea grijă de sănătatea întregii echipe Merlin, dar și a micilor spectatori, a tuturor celor care ne calcă pragul în contextul pandemiei, programul de duminică se modifică astfel: nu vom mai juca două spectacole succesiv, ci vom juca un spectacol de la ora 11:00, iar cel al doilea, cu care majoritatea s-a obișnuit de atâția ani, va fi mutat sâmbăta de la ora 18:00, pentru a putea dezinfecta toate suprafețele. Credem că am luat cea mai bună decizie care să ne ajute să ne simţim în siguranță, atât noi cât şi spectatorii noştri. Astfel că spectacolele alese pentru a fi jucate din repertoriul permanent vor avea o distribuţie redusă numeric, spectatorii vor ocupa o jumătate dintr-o sală cu o capacitate de 165 locuri, iar decorul va fi montat la distanţa maximă posibilă față de primul rând”, au transmis reprezentanţii teatrului.

Stagiune ase deschide cu o nouă premieră: spectacolul Cufărul celor 7 pitici, după o idee de Ildiko Kovacs, în regia lui Béres László în colaborare cu actorii Cristi Brătoiu, Mădălina Ghițescu Petre și Raluca Grumăzescu.

Avanpremiera spectacolului va avea loc sâmbătă, de la ora 18:00, pe scena teatrului, iar premiera, duminică, de la ora 11, atunci când copiii vor avea parte și de alte surprize.

Cufărul celor 7 pitici, în viziunea regizorului Béres László, este un spectacol dedicat păpușarului, fiind o esențializare a acestei arte atât de iubite. Povestea Albei ca zăpada este doar un pretext pentru această întâlnire teatrală dinamică, ludică, care binedispune în aceeași măsură actori și spectatori.

Alături de regizorul Béres László în găsim pe scenograful Bajko Attila, ajutat în construirea păpușilor de Tomos Tünde, muzica este compusă de Cári Tibor, iar în postura de asistenți de regie îi găsim pe Maria Gornic și Cristi Brătoiu. Spectacolul se adresează copiilor peste 3 ani și durează 60 de minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site utilizează cookies și scripturi externe pentru a îmbunătății experiența vizitatorilor. Prin continuarea navigării vă dați acceptul pentru utilizarea acestor cookies more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Închide