Dor de Eminescu, spectacolul continuă, online, la Teatrul „Merlin”

0
afis eminescu 2021 (2)

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara întâmpină anul 2021 cu multe speranțe pentru mai bine. Și în acest an special, păstrează tradiția de decenii ca primul spectacol să fie cel dedicat poetului național al românilor, Mihai Eminescu. Dor de Eminescu  începe, ca de fiecare dată, șirul spectacolelor, la „Merlin” când, așa cum ne place să afirmăm, actorii opresc pentru o clipă timpul în loc, dăruind versului eminescian emoția, iubirea și prețuirea pe care o merită.

Proiectul artistic gândit pentru 2021, în regie colectivă, este adaptat contextului pandemic, dar credem că rezultatul se ridică la valoarea promisiunii făcute de echipa artistică a Teatrului „Merlin”: aceea de a-și respecta spectatorii și de a-i ajuta pe elevi să cunoască mai bine opera marelui poet. Actorii au înțeles pe deplin mesajul textului și l-au transpus scenic, făcând să ia naștere un univers îndrăgit, cu o amprentă atât de specifică.

Din repertoriul eminescian, au fost alese două creații mai puțin cunoscute cum ar fi: Ondina și Cugetările sărmanului Dionis. Ca o noutate pentru acest an, spectacolul este unul coupé, filmat individual și transmis online vineri, în data de 15 ianuarie 2021, de la ora 9:00, pe pagina de Facebook a teatrului.

Distribuția spectacolului îi reunește pe: Octavia Petrișor, Luana Uncruțiu, Maria Gornic, Diana Boboc, Raluca Grumăzescu, Mădălina Ghițescu Petre, Mădălina Toderaș și Olivera Iovanovici (Ondina) și Cristi Brătoiu, Robert Copoț, Marko Adzic, Raul Bastean și Raul Lăzărescu (Cugetările sărmanului Dionis).

Proiectele Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” pentru anul care tocmai a început, sunt interesante, chiar adevărate surprize, în toată această perioadă, teatrul îmbogățindu-și repertoriul cu spectacole noi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site utilizează cookies și scripturi externe pentru a îmbunătății experiența vizitatorilor. Prin continuarea navigării vă dați acceptul pentru utilizarea acestor cookies more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Închide