Evenimentele culturale ale săptămânii în organizarea instituțiilor CJ Timiș

0

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș ne invită la primele două evenimente cu publicul: „Acorduri muzicale” și „Dor de cântec”. Spectacolele sunt dedicate câștigătorilor concursului online „Școala de Artă Timișoara”, desfășurat la începutul acestui an. Cursanții care au obținut cele mai bune rezultate la competiția virtuală își vor putea etala acum talentul, îndemânarea și abilitățile artistice.

De asemenea, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” pune în scenă spectacolul „ROKOKO ȘI RIKIKI, fabuliști pentru copii” . Bilete se pot achiziționa online, pe portalul www.bilete.ro.

Descoperiți mai jos lista cu activitățile culturale din perioada 18 – 23 mai. Toate expozițiile și acțiunile sunt organizate cu respectarea măsurilor în vigoare privind limitarea răspândirii noului coronavirus.

MARȚI, 18 MAI

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziția „Împreună – Egyutt – Zusammen – Together” – lucrări ale elevilor din grupul „Creion”  – Asociația „Foc și pară”, Secția de Arte ,,Deliu Petroiu” (Complex Bastion Maria Theresia, Timișoara, corp A).

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

  • Spectacolul „Acorduri muzicale”, ora 17:00, participă câștigătorii concursului online „Școala de Artă Timișoara”, desfășurat în prima parte a acestui an.

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii mai: Pumnale africane de tipul Fang (sec. al XIX-lea);
  • Expoziția Patrimonium 2020 (Bastionul Maria Theresia, mansarada B1).

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • Expoziția permanentă 111 & SIGMA;
  • Expoziția permanentă Artă religioasă veche;
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană veche;
  • Expoziția permanentă Artă modernă românească;
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba;
  • Expoziția permanentă Artă europeană.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului;
  • Expoziția „Țesături de interior din Banat” – holul Bibliotecii;
  • Circuit de vizitare în aer liber – Centrul Civic: Biserica Topla, Școala de la Bârna, Primăria Sărăzani; Casa de la Bata; Gospodăria de la Căpâlnaș; Casa de la Birchiș; Gospădăria de la Chizătău; Gospodăria de la Zolt; Casa deportaților în Bărăgan; Casa Națională de la Babșa.

MIERCURI, 19 MAI

Centrul Multifuncțional Bastion

  • Expoziția temporară Sărbători și tradiţii evreieşti – patru secole de existenţă evreiască în Timişoara – în perioada;
  • Expoziția temporară Contribuţii ale evreimii timişorene la bogăţia multiculturală a oraşului – personalităţi de marcă.

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziția „Împreună – Egyutt – Zusammen – Together” – lucrări ale elevilor din grupul „Creion”  – Asociația „Foc și pară”, Secția de Arte ,,Deliu Petroiu” (Complex Bastion Maria Theresia, Timișoara, corp A).

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii mai: Pumnale africane de tipul Fang (sec. al XIX-lea);
  • Expoziția Patrimonium 2020 (Bastionul Maria Theresia, mansarada B1).

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • Expoziția permanentă 111 & SIGMA;
  • Expoziția permanentă Artă religioasă veche;
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană veche;
  • Expoziția permanentă Artă modernă românească;
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba;
  • Expoziția permanentă Artă europeană.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului;
  • Expoziția „Țesături de interior din Banat” – holul Bibliotecii;
  • Circuit de vizitare în aer liber – Centrul Civic: Biserica Topla, Școala de la Bârna, Primăria Sărăzani; Casa de la Bata; Gospodăria de la Căpâlnaș; Casa de la Birchiș; Gospădăria de la Chizătău; Gospodăria de la Zolt; Casa deportaților în Bărăgan; Casa Națională de la Babșa.

JOI, 20 MAI

  • Spectacolul „Dor de cântec”, ora 17:00, participă câștigători ai concursului online „Școala de Artă Timișoara”. La acest eveniment participă cursanți de la clasele de canto muzică populară, vioară, orgă electronică și safoxon.

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii mai: Pumnale africane de tipul Fang (sec. al XIX-lea);
  • Expoziția Patrimonium 2020 (Bastionul Maria Theresia, mansarada B1).

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • Expoziția permanentă 111 & SIGMA;
  • Expoziția permanentă Artă religioasă veche;
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană veche;
  • Expoziția permanentă Artă modernă românească;
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba;
  • Expoziția permanentă Artă europeană.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului;
  • Expoziția „Țesături de interior din Banat” – holul Bibliotecii;
  • Circuit de vizitare în aer liber – Centrul Civic: Biserica Topla, Școala de la Bârna, Primăria Sărăzani; Casa de la Bata; Gospodăria de la Căpâlnaș; Casa de la Birchiș; Gospădăria de la Chizătău; Gospodăria de la Zolt; Casa deportaților în Bărăgan; Casa Națională de la Babșa.

VINERI, 21 MAI

Centrul Multifuncțional Bastion

  • Expoziția temporară Sărbători și tradiţii evreieşti – patru secole de existenţă evreiască în Timişoara – în perioada;
  • Expoziția temporară Contribuţii ale evreimii timişorene la bogăţia multiculturală a oraşului – personalităţi de marcă.

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziția „Împreună – Egyutt – Zusammen – Together” – lucrări ale elevilor din grupul „Creion” – Asociația „Foc și pară”, Secția de Arte ,,Deliu Petroiu” (Complex Bastion Maria Theresia, Timișoara, corp A).

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii mai: Pumnale africane de tipul Fang (sec. al XIX-lea);
  • Expoziția Patrimonium 2020 (Bastionul Maria Theresia, mansarada B1).

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • Expoziția permanentă 111 & SIGMA;
  • Expoziția permanentă Artă religioasă veche;
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană veche;
  • Expoziția permanentă Artă modernă românească;
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba;
  • Expoziția permanentă Artă europeană.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului;
  • Expoziția „Țesături de interior din Banat” – holul Bibliotecii;
  • Circuit de vizitare în aer liber – Centrul Civic: Biserica Topla, Școala de la Bârna, Primăria Sărăzani; Casa de la Bata; Gospodăria de la Căpâlnaș; Casa de la Birchiș; Gospădăria de la Chizătău; Gospodăria de la Zolt; Casa deportaților în Bărăgan; Casa Națională de la Babșa.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara

  • Spectacolul „Neka nova Crvenkapa/Noua poveste a Scufiței Roșii – spectacol jucat în limba sârbă”, ora 12:00, bilete online: www.bilete.ro

SÂMBĂTĂ, 22 MAI

Centrul Multifuncțional Bastion

  • Expoziția temporară Sărbători și tradiţii evreieşti – patru secole de existenţă evreiască în Timişoara – în perioada;
  • Expoziția temporară Contribuţii ale evreimii timişorene la bogăţia multiculturală a oraşului – personalităţi de marcă.

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii mai: Pumnale africane de tipul Fang (secolul al XIX-lea);
  • Expoziția Patrimonium 2020 (Bastionul Maria Theresia, mansarada B1).

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • Expoziția permanentă 111 & SIGMA;
  • Expoziția permanentă Artă religioasă veche;
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană veche;
  • Expoziția permanentă Artă modernă românească;
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba;
  • Expoziția permanentă Artă europeană.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului;
  • Expoziția „Țesături de interior din Banat” – holul Bibliotecii;
  • Circuit de vizitare în aer liber – Centrul Civic: Biserica Topla, Școala de la Bârna, Primăria Sărăzani; Casa de la Bata; Gospodăria de la Căpâlnaș; Casa de la Birchiș; Gospădăria de la Chizătău; Gospodăria de la Zolt; Casa deportaților în Bărăgan; Casa Națională de la Babșa.

DUMINICĂ, 23 MAI

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii mai: Pumnale africane de tipul Fang (sec. al XIX-lea);
  • Expoziția Patrimonium 2020 (Bastionul Maria Theresia, mansarada B1).

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • Expoziția permanentă 111 & SIGMA;
  • Expoziția permanentă Artă religioasă veche;
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană veche;
  • Expoziția permanentă Artă modernă românească;
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba;
  • Expoziția permanentă Artă europeană.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului;
  • Expoziția „Țesături de interior din Banat” – holul Bibliotecii;
  • Circuit de vizitare în aer liber – Centrul Civic: Biserica Topla, Școala de la Bârna, Primăria Sărăzani; Casa de la Bata; Gospodăria de la Căpâlnaș; Casa de la Birchiș; Gospădăria de la Chizătău; Gospodăria de la Zolt; Casa deportaților în Bărăgan; Casa Națională de la Babșa.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara

  • Spectacolul „ROKOKO ȘI RIKIKI, fabuliști pentru copii”, ora 11:00, bilete online: www.bilete.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site utilizează cookies și scripturi externe pentru a îmbunătății experiența vizitatorilor. Prin continuarea navigării vă dați acceptul pentru utilizarea acestor cookies more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Închide