Evenimentele culturale ale săptămânii în organizarea instituțiilor CJ Timiș
Consiliul Județean propune publicului iubitor de cultură, pentru săptămâna aceasta, expoziții temporare și permanente, spectacole precum și teatru de păpuși.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul Festivalului – Concurs Lada cu Zestre, ediția a XV-a. Astfel sunt programate în acest weekend primele două centre zonale: în 2 aprilie, la Ghiroda (sat Giarmata Vii) unde participă localitățile: Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Parța, Coșteiu, Făget și Ghiroda. Din ”lada cu zestre” a județului Timiș veți putea urmări jocuri și cântece autentice bănățene, grai bănățean, meșteșuguri, artă populară și expoziții de gastronomie tradițională bănățeană. Iar în 3 aprilie, la Giarmata vor participa localitățile: Checea, Voiteg și Giarmata. Banatul multietnic este reprezentat de jocuri și cântece maghiare, germane, croate și rrome, precum și de expoziții de artă și gastronomie tradițională.
Pentru cei mici, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” pune în scenă spectacolul „Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama”. Bilete se pot cumpăra online accesând platforma www.bilete.ro sau de la casieria teatrului.
Descoperiți mai jos lista activităților culturale din perioada 29 martie – 3 aprilie.
MARȚI, 29 MARTIE
Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
- Expoziție temporară de artă plastică: ,,ÎMI PLACE SĂ CREEZ„- expun elevi de la Palatul Copiilor Timișoara.
Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s, (Bastionul Maria Theresia);
- Exponatul lunii martie „Huhurez mare (Strix uralensis)”, (Bastionul Maria Theresia, hol);
- Expoziția temporară Muze la muzeu (Bastionul Theresia, mansarda B2);
- Expoziția temporară Ceramica romană și bucătăria mediteraneană (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
- Expoziția temporară „Gărâna 2021 – Simpozion de Artă Contemporană” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1).
Muzeul Național de Artă Timișoara
- Expoziția de stampe japoneze Celebrities on floating worlds;
- Expoziția de pictură, desen și grafică Murmure, albă tăcere;
- MNArT Open View: lucrarea „Metamorphosis” realizată de Paul Neagu în anul 1972;
- „TMuseums ARTguard – Concurs de creație vestimentară”;
- „MNArT Don. Expoziţie temporară de donații anuale”;
- Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA;
- Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă;
- Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene;
- Expoziția permanentă Corneliu Baba;
- Expoziția permanentă Artă românească;
- Expoziția permanentă Artă europeană.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziții temporare: Anotimpurile satului românesc, Al cincilea anotimp și Bănățenii de altădată – holul bibliotecii;
- Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului.
MIERCURI, 30 MARTIE

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara
- Spectacolul „Doi purceluși”, ora 10:00.
JOI, 31 MARTIE

- Finisajul expoziției de pictură, desen și grafică „Murmure, albă tăcere”;
- Expoziția de stampe japoneze „Celebrities on floating worlds
- MNArT Open View: lucrarea „Metamorphosis” realizată de Paul Neagu în anul 1972;
- „TMuseums ARTguard – Concurs de creație vestimentară”;
- „MNArT Don. Expoziţie temporară de donații anuale”;
- Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA;
- Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă;
- Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene;
- Expoziția permanentă Corneliu Baba;
- Expoziția permanentă Artă românească;
- Expoziția permanentă Artă europeană.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziții temporare: Anotimpurile satului românesc, Al cincilea anotimp și Bănățenii de altădată – holul bibliotecii;
- Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara
- Spectacolul „Doi purceluși”, ora 10:00.
VINERI, 1 APRILIE
Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
- Expoziție temporară de artă plastică: ,,ÎMI PLACE SĂ CREEZ„- expun elevi de la Palatul Copiilor Timișoara.
Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s, (Bastionul Maria Theresia);
- Expoziția temporară Muze la muzeu (Bastionul Theresia, mansarda B2);
- Expoziția temporară Ceramica romană și bucătăria mediteraneană (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
- Expoziția temporară „Gărâna 2021 – Simpozion de Artă Contemporană” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1).
Muzeul Național de Artă Timișoara
- Vernisaj expoziție Micro-Folie – reprezintă un muzeu digital mobil ce reunește colecții impresionante de capodopere din 12 instituții culturale și muzee de prestigiu din Franța, ora 11:00.
- Expoziția de stampe japoneze „Celebrities on floating worlds;
- MNArT Open View: lucrarea „Metamorphosis” realizată de Paul Neagu în anul 1972;
- „TMuseums ARTguard – Concurs de creație vestimentară”;
- „MNArT Don. Expoziţie temporară de donații anuale”;
- Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA;
- Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă;
- Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene;
- Expoziția permanentă Corneliu Baba;
- Expoziția permanentă Artă românească;
- Expoziția permanentă Artă europeană.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziții temporare: Anotimpurile satului românesc, Al cincilea anotimp și Bănățenii de altădată – holul bibliotecii;
- Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului.
SÂMBĂTĂ, 2 APRILIE
Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș
- Festivalul – Concurs Lada cu Zestre, ediția a XV-a, ora 14:00, la Ghiroda (sat Giarmata Vii). Vor participa localitățile: Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Parța, Coșteiu, Făget și Ghiroda.
Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s, (Bastionul Maria Theresia);
- Expoziția temporară Muze la muzeu (Bastionul Theresia, mansarda B2);
- Expoziția temporară Ceramica romană și bucătăria mediteraneană (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
- Expoziția temporară „Gărâna 2021 – Simpozion de Artă Contemporană” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1).
Muzeul Național de Artă Timișoara
- Expoziția de stampe japoneze „Celebrities on floating worlds;
- MNArT Open View: lucrarea „Metamorphosis” realizată de Paul Neagu în anul 1972;
- „TMuseums ARTguard – Concurs de creație vestimentară”;
- „MNArT Don. Expoziţie temporară de donații anuale”;
- Expoziția Micro-Folie – reprezintă un muzeu digital mobil ce reunește colecții impresionante de capodopere din 12 instituții culturale și muzee de prestigiu din Franța;
- Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA;
- Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă;
- Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene;
- Expoziția permanentă Corneliu Baba;
- Expoziția permanentă Artă românească;
- Expoziția permanentă Artă europeană.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziții temporare: Anotimpurile satului românesc, Al cincilea anotimp și Bănățenii de altădată – holul bibliotecii;
- Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului.
DUMINICĂ, 3 APRILIE
Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș
- Festivalul – Concurs Lada cu Zestre, ediția a XV-a, ora 14:00, la Giarmata. Vor participa localitățile: Checea, Voiteg și Giarmata.
Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s, (Bastionul Maria Theresia);
- Expoziția temporară Muze la muzeu (Bastionul Theresia, mansarda B2);
- Expoziția temporară Ceramica romană și bucătăria mediteraneană (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
- Expoziția temporară „Gărâna 2021 – Simpozion de Artă Contemporană” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1).
Muzeul Național de Artă Timișoara
- Expoziția de stampe japoneze „Celebrities on floating worlds;
- MNArT Open View: lucrarea „Metamorphosis” realizată de Paul Neagu în anul 1972;
- „TMuseums ARTguard – Concurs de creație vestimentară”;
- „MNArT Don. Expoziţie temporară de donații anuale”;
- Expoziția Micro-Folie – reprezintă un muzeu digital mobil ce reunește colecții impresionante de capodopere din 12 instituții culturale și muzee de prestigiu din Franța;
- Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA;
- Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă;
- Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene;
- Expoziția permanentă Corneliu Baba;
- Expoziția permanentă Artă românească;
- Expoziția permanentă Artă europeană.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziții temporare: Anotimpurile satului românesc, Al cincilea anotimp și Bănățenii de altădată – holul bibliotecii;
- Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara
- Spectacolul „Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama”, ora 11:00 și de la ora 13:00.