Începe Festivalul Internațional de animație „Sub masca lui Merlin

0

Actorii păpușari ridică cortina în spectacole pentru toate vârstele. Merlin și-a pus masca (de protecție) și a dat de știre că o nouă ediție a Festivalului Internațional de Animație „Sub masca lui Merlin” va începe în data de 3 octombrie 2020, de la ora 18:00, când publicul care-l iubește pe celebrul personaj legendar este invitat la întâlnirea cu acesta.

Spre deosebire de celelalte ediții cu care teatrul și-a obișnuit spectatorii, ediția 2020 este, într-adevăr, specială, datorită condițiilor impuse de contextul pandemic. Astfel, spectacolele invitate se vor desfășura în weekend, sâmbăta de la ora 18 și duminica, de la ora 11, cu un singur teatru invitat pe săptămână.

Pentru toți spectatorii, indiferent de vârstă, Teatrul „Merlin” a pregătit un program care se întinde pe durata a șase săptămâni, cu spectacole din țară și din străinătate. Și propunerile din acest an sunt foarte atractive: trupe de teatru din Arad, Alba Iulia, Craiova, Reșița, București, împreună cu David Zuazola, Chile, în colaborare cu Unia Teatr NIEMOZLIWY din Polonia sunt încântate să revină pe scena timișoreană.

Puteți să alegeți din titlurile prezente în program atât spectacole pentru copii foarte mici:Cine ești tu? (destinat copiilor începând de la 2 ani), Povestea celor trei purceluși, Mocănița poveștilor, O poveste din lumea păpușilor, cât și pentru întreaga familie: Aventurile peștișorului azuriu și Robot .
Festivalul Internațional de Animație „Sub masca lui Merlin”, susținut de Consiliul Județean Timiș, este un prilej extraordinar pentru copii, dar și pentru adulții cu suflet de copil să vadă spectacole valoroase, contemporane. Profesioniștii din teatru au parte de discuții constructive și schimb de experiență, iar întreaga familie poate petrece timp de calitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site utilizează cookies și scripturi externe pentru a îmbunătății experiența vizitatorilor. Prin continuarea navigării vă dați acceptul pentru utilizarea acestor cookies more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Închide