„La masă în Banat”, cel mai nou proiect al Asociației „Acasă în Banat”
Asociația Acasă în Banat anunță lansarea proiectului „La masă în Banat”, o amplă inițiativă de documentare și promovare a patrimoniului gastronomic din zona Banatului.
În ultimele luni, voluntarii asociației au luat la pas mai multe localități din județul Timiș pentru a descoperi ce rețete se mai gătesc în gospodăriile localnicilor și care au potențialul de a fi valorificate de către comunitățile locale.
„În ultimii ani am străbătut Banatul în lung și în lat și am rămas surprinși că diversitatea de produse și bucate locale este foarte puțin cunoscută și promovată. Vrem să dăm o mână de ajutor comunităților locale și să le promovăm patrimoniul gastronomic. Pentru a se dezvolta sustenabil, pe termen lung, ele au nevoie să își regăsească identitatea și să pună în valoare ceea ce au mai bun, iar mâncarea bună este cu siguranță unul din aceste lucruri”, a declarat Nicoleta Trifan, vicepreședintele Asociației Acasă în Banat.
Proiectul constă în documentarea la fața locului a rețetelor, a modului în care sunt pregătite, a oamenilor minunați care dau mai departe moștenirea gastronomică și a poveștilor care s-au țesut în jurul acestor preparate.
„De exemplu, știați că la Cherestur se mai face rejteș? Sau că la Ciacova există și azi familii care gătesc sub influența bucătăriei turcești, iar la Gladna Română este neîntrecută o zacuscă de pitonci. Sunt astfel de particularități în absolut fiecare localitate din Banat iar noi credem că ele aduc valoare și atractivitate pentru aceste locuri”, a mai spus Nicoleta Trifan.
Pe măsură ce sunt documentate, rețetele sunt publicate și puse la dispoziția publicului larg, atât pe pagina de internet dedicată www.lamasainbanat.ro cât și pe rețelele de socializare.
În prima etapă, până la începutul lunii decembrie, vor fi publicate 30 de rețete culese din zece localități din județul Timiș, iar în anii următori membrii Asociației și voluntarii vor lua la pas și alte localități din Timiș și Caraș-Severin pentru a descoperi diversitatea uimitoare a bucătăriei din Banat.
„La masă în Banat” este un proiect realizat de Asociația Acasă în Banat și finanțat de Consiliul Județean Timiș în cadrul etapei I de finanțare a proiectelor culturale online din anul 2020.
Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor.