Nunta lui Krecinski ajunge la Timișoara cu două reprezentații
Cel mai așteptat spectacol al acestei stagiuni, Nunta lui Krecinski, ajunge la Timișoara cu două reprezentații. Prima reprezentație anunțată (cea de la ora 21:00) este deja sold out, iar pentru a doua reprezentație a serii, de la ora 18, mai sunt câteva bilete disponibile în rețeaua iabilet.ro și pe platforma poftimcultura.ro.
Nunta lui Krecinski este un spectacol-eveniment, lucrat cu migală de cunoscutul actor Mihai Bendeac, intrat cu această ocazie în rândul celor mai captivanți regizori de teatru. În acest spectacol, fiecare replică și fiecare gag sunt dozate atent pentru a oferi spectatorului deliciul unei performanțe comice excepționale.
„Am creat acest spectacol după aceleași repere pe care le aveam vizavi de teatru la vârsta de 15 ani. Plus, bineînteles, un pic de experiență si maturitate. Nu sunt regizor. Sunt povestitor. Un povestitor care încearcă să-și folosească imaginația. Imaginația este cel mai bun și mai frumos lucru pe care îl avem. Am ales un text care vorbește despre nebunie în multe forme fiindcă nebunia e un concept pe care, din păcate sau din fericire, cred că îl stăpânesc. Vizionare plăcută și sper să uitați de orice altceva cât stați în sală.” (Mihai Bendeac)
„Avem nevoie de râs. De râsul în toate formele lui – mai inteligent, mai hăhăitor, mai subtil, mai hohotit de-a dreptul. Râsul este cel mai eficient atu al omului modern cel stresat, scârbit, deprimat, depersonalizat, robotizat, lobotomizat aproape, transformat într-un mic automat care consumă şi se consumă zi de zi. Supapa aceasta fantastic de eficientă, masca aceasta care te ascunde în plină zi, tertipul nostru, refugiul nostru, leac chiar pentru unii, acest deliciu la îndemână, surogatul fericirii – râsul e foarte necesar.
„Nunta lui Krecinski” de la Teatrul de Comedie, mult după A.V. Suhovo-Kobîlin, aşa cum este asumat, în regia lui Mihai Bendeac este unul dintre cele mai sincere spectacole de teatru – este exact ceea ce pretinde a fi şi oferă publicului exact ce îi promite la cumpărarea biletului: o comedie bufă în care gag-urile curg în cascadă, iar spectatorii se pot bucura liniştiţi de aproape trei ore de râs bogat şi, de ce nu, terapeutic; încet, încet uiţi să te mai uiţi în stânga şi în dreapta să verifici dacă se cade să râzi zgomotos, nu te mai judeci şi nu te mai analizezi dacă se cade sau nu să râzi la ceva atât de puţin sofisticat, te laşi luat de val şi râsul devine molipsitor. Pur şi simplu ieşi din sală cu un zâmbet netrucat, încărcat de o energie bună, vesel chiar. Iar asta se întâmplă destul de rar. A devenit destul de greu să mai fii vesel.
Povestea despre Krecinski cel duplicitar, cartofor şi scăpătat, care se însoară din interes, ar putea fi o banală istorioară cu haz dintr-un secol trecut la care cel mult te poţi amuza ca de o scenetă veche.
Derapajele controlate, exagerările şi gomflările, toată această lumea ca o spumă este foarte bine motivată în toate aspectele sale.
Apoi muzica ce acompaniază triumfal ridicarea de cortină, intrările şi ieşirile din scenă şi subliniază cu două linii groase unele replici sau situaţii, potenţând ridicolul şi sporind efectul comic – acordurile recognoscibile în spatele alămurilor şi înfloriturilor şi complicaţiilor sunt cu atât mai satisfăcător de intuit din melodiile formaţiei Carla’s dreams.
„Nunta lui Krecinski” este un spectacol în care profesionalismul este evident. O comedie reuşită care într-adevăr poate bucura pe oriciune, în care echilibrul stabil nu dă voie niciunei alunecări pe panta facilului sau a mişto-urilor de prost gust. Iar râsul, în sfârşit râsul, e unanim.” (Yorick)
Distribuție:
Liviu Pintileasa
Mihai Bendeac
Vlad Drăgulin
Mihaela Teleoacă
Gloria Găitan
Lucian Ionescu
Marius Drogeanu
Șerban Georgevici
Matei Arvunescu
Bogdan Ghițulescu
Gabi Costin/Marcelo Cobzariu
Regia:
Mihai Bendeac
Scenografia:
Iuliana Vîlsan
Efecte speciale:
Vlad Grigorescu
Muzica:
Carla’s Dreams
Soundtrack:
Mihnea Irimia
Light design:
Alin Popa
Traducerea:
Alexandru Kirițescu
Sonia Filip