O spadă celtică de la Remetea Mare, printre exponatele ce pot fi văzute la Muzeul Banatului

Muzeul Național al Banatului deține în colecțiile sale un important artefact aparţinând epocii La Tène din sud-vestul României.

Necropola de la Remetea Mare

În anii ’70 ai secolului trecut, arheologul bănățean Florin Medeleț descoperea în hotarul satului Remetea Mare 20 de morminte datând din secolul al III-lea î.e.n. Dintre defuncți, doar o singură persoană a fost înhumată, restul fiind incinerați, rămășițele osoase ale acestora fiind depuse în groapa mormântului sau într-o urnă.

Spada celtică

A fost descoperită în 1971 într-un mormânt de incinerație. Resturile osteologice au fost depuse într-o urnă peste care s-a așezat o strachină, având rolul de capac. Pe lângă rămășițele umane în urnă au mai fost depuse unele piese de podoabă specifice portului feminin. Lângă urnă a fost așezat echipamentul militar, printre care și spada. Aceasta se afla în teacă în momentul depunerii, fiind pliată în două. Inventarul complexului arheologic sugerează faptul că acestea ar putea fi un mormânt dublu, aparținând unui bărbat și unei femei.

Îndoirea ritualică a spadelor

Acest obicei este frecvent întâlnit la populațiile celtice, în special la cele din zona Câmpiei Panonice și nordul Italiei. Depunerile de spade îndoite sunt cel mai adesea întâlnite în mormintele de incinerație, dar nu lipsesc nici în cele de inhumație. Deși reprezintă în general, o practică asociată cu populațiile celtice, astfel de obiceiuri mai sunt întâlnite și la vechii greci, fiind populare în special în secolul XI – VIII î.e.n. Semnificația acestui obicei a fost intens dezbătută, cel mai adesea fiind interpretate ca un ritual funerar simbolizând „moartea” armei concomitentă cu cea a războinicului. Nu au fost excluse nici alte posibilități, de o natură mai puțin sacră, cum ar fi „lăsarea la vatră” a războinicului, pierderea unui duel sau o moarte în condiții deosebite. Depunerea unor astfel de arme în sanctuare sau locuri considerate sacre precum râurile sau lacurile, pledează totuși pentru un caracter religios al acestei practici.

Sursa: dr Andrei Georgescu, Muzeul Național al Banatului