Spectacolul „Dumnezeul Kurt” va avea premiera la Teatrul German de Stat din Timișoara

0

 Teatrul German de Stat Timișoara anunță reluarea premierei Dumnezeul Kurt, în regia lui Alexander Hausvater, regizor premiat UNITER, care semnează montarea și dramaturgia piesei semnată de Alberto Moravia. Evenimentul va avea loc vineri, 20 mai 2022, începând cu ora 19.30.

Spectacolul, care a fost finalizat la sfârșitul anului 2020, nu a mai avut premiera cu publicul din pricina pandemiei și a închiderii sălilor de spectacol. Anul acesta au fost reluate repetițiile și pregătirile pentru premieră sunt în plină desfășurare.

Acțiunea se petrece cu câteva luni înaintea sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial într-un lagăr de concentrare german în Polonia ocupată: Comandantul lagărului vrea să exemplifice ideile sale legate de o societate fără concepte etice în care sentimentul vinovăției devine o piedică depășită de istorie și drept urmare inutil. În acest scop el se folosește de piesa „Oedip rege” de Sofocle. Din ordinul lui tragedia scrisa de autorul clasic nu va fi doar jucată ci chiar „trăită” de deținuții lagărului. Comandantul Kurt, reprezentant al unui regim criminal, inuman și cinic, preia rolul zeilor antici. Un deținut evreu, prietenul din tinerețe al comandantului, este condamnat să-și ucidă tatăl și s-o lase gravidă pe propria lui mamă.

Alberto Moravia, pseudonimul lui Alberto Pincherle (1907 – 1990), jurnalist, romancier și eseist, cunoscut pentru portretele sale ficționale asupra alienării și sexualității lipsite de iubire, a fost o personalitate marcantă a literaturii italiene din sec. XX.  Tragedia Dumnezeul Kurt, compusă dintr-un prolog și două acte, a cărei desfășurare se petrece în Polonia anului 1944, într-un lagăr de concentrare nazist,  apare în 1968 și va fi pusă în scenă un an mai târziu, în 1969, în regia lui Antonio Calenda.

Alexander Hausvater s-a născut la Bucureşti, de unde a emigrat în 1959 împreună cu părinţii în Israel. A studiat la Tel Aviv şi la Dublin şi a montat spectacole de mare succes pe numeroase scene din ţară şi din străinătate. O parte a vieţii şi-a petrecut-o în Canada, unde a înființat Montréal Theatre Lab, o companie de teatru experimental. La Teatrul German de Stat Timișoara se află la a patra montare după Regele Cymbelin (2004), Don Carlos (2011) și Judecata (2012).  În afara bogatei activităţi regizorale, Alexander Hausvater a predat la facultăţi de actorie din Montreal, Michigan, Tel Aviv, Moscova şi Ottawa.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Franz Kattesch, Harald Weisz, Olga Török, Rareș Hontzu, Ida Jarcsek-Gaza, Daniel Ghidel, Tatiana Sessler-Toami, Aljoscha Cobeț, Dana Borteanu, Isa Berger, Radu Brănici, Oana Vidoni, dar și  Sergiu Vernica și Jaqueline Kohl, studenți ai secției germane de actorie din cadrul Facultății de Teatru și Muzică.

În echipa de creație, lui Alexander Hausvater i se alătură Zsolt Fehervari (decor), Ioana Smara Popescu (costume), Dan Simion (muzică) și Sebastian Hamburger (video).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *