Filarmonica „Banatul” Timișoara reia activitatea în format fizic
Conform noilor reglementări, activitatea sălilor de teatru, concerte și a cinematografelor poate fi reluată în limita a 50% din capacitatea spațiului pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală.
Astfel, Filarmonica „Banatul” Timișoara anunță cu bucurie reluarea activității în format fizic după o scurtă perioadă de incertitudine ce a presupus desfășurarea concertelor în online.
Vineri a putut fi urmărit pe Facebook concertul simfonic inaugural, condus de bagheta dirijorului Gottfried Rabl (Austria). Pentru partea solistică de violoncel a fost László Fenyő, din Ungaria.
Următoarele concerte din cadrul Festivalului Internațional Timișoara Muzicală, aflat la a XLV-a ediție, sunt:
Marți, 5 octombrie, ora 19, Sala Capitol: Recital Duo Mihăilescu
Manuela Iana-Mihăilescu & Dragoș Mihăilescu – pian
Vineri, 8 octombrie, ora 19, Sala Capitol: Concert simfonic
Dirijor: Stefan Geiger (Germania)
Solist: Valentin Șerban – vioară
Miercuri, 13 octombrie, ora 19, Sala Capitol: Concert simfonic extraordinar
Dirijor: Radu Marian Paponiu
Solistă: Alexandra Dariescu – pian