Ziua de 25 octombrie are o dublă semnificație pentru România

0
armata (1)

A devenit tradiţie ca fiecare armată să îşi aibă o sărbătoare a sa. Fiecare zi a unei armate reprezintă un moment important, impregnat de simbolismul şi semnificaţiile proprii doar acestei instituţii, cu rol important între structurile fundamentale, de bază, ale statului modern.

Regele Mihai I a reprezentat încă de la nașterea sa un simbol al speranței, al tradiției, al continuității, stabilității și progresului țării, într-o epocă de mari frământări și prefaceri atât pe plan național cât și internațional.

Astfel, în cinstea zilei sale de naștere, la 25 octombrie 1944 Armata Română a anunțat eliberarea orașului Carei, ultima localitate românească aflată sub ocupația hortystă din teritoriul de peste 43.000 de kilometri pătrați din partea de nord-vest a țării, vremelnic ocupat prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940.

Un mare patriot şi istoric militar român din prima jumătate a secolului al XIX-lea, participant de frunte la revoluţia din 1848, Nicolae Bălcescu scria că: „Instituţiile ostăşeşti au făcut mărimea şi puterea ţării în vreme de patru veacuri; dacă ţara românilor îţi va fi luat vreodată rangul ce i se cuvine între popoarele Europei, aceasta o va fi ea datoare mai mult regeneraţiei vechilor ei instituţii ostăşeşti”.

Ziua de 25 Octombrie este, prin urmare, una dintre cele mai importante sărbători naţionale, în care poporul român îşi omagiază armata, faptele ei de arme din trecutul mai depărtat şi mai apropiat, pe toţi cei care astăzi, în haină militară, sunt permanent la datorie.

Sursa: Muzeul Național al Banatului

Foto: ANR, MNAB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site utilizează cookies și scripturi externe pentru a îmbunătății experiența vizitatorilor. Prin continuarea navigării vă dați acceptul pentru utilizarea acestor cookies more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Închide